CUM SĂ IEI BACUL LA ROMÂNĂ, FĂRĂ SĂ ÎNVEȚI PE DE ROST

Bacalaureatul nu este cel mai greu examen din viața ta. Vino să ne pregătim împreună pentru a-l promova cu nota maximă!

Abonează-te la Minicursul în care te îndrum pas cu pas cum să te pregătești simplu, eficient și într-un timp scurt.

Marketing by

Dă-i un SHARE pe Facebook.

Poza Minicurs

Ce primești concret dacă te abonezi?

406189251_1415493709062303_5410176324578319254_n (1)

Despre Daniela Violeta Gaciță

409796311_366400776128057_5104909803960694172_n

,,Sunt profesor de limba și literatura română de peste douăzeci de ani. Am gradul I, un master obținut în Istoria și sistemul criticii literare  și experiență în munca cu elevii.

Am meditat zeci de elevi 1/1,  am realizat activități de mentorat prin organizații non-profit în beneficiul elevilor”.

 

Visul meu este să fac parte din schimbarea care se impune în sistemul de educație, astfel încât să avem elevi pregătiți pentru viață și  noile domenii de activitate moderne.

Știu că dacă ai o pasiune și un vis, îți stabilești obiective clare, poți ajunge departe

Am absolvit  Liceul de chimie din Târgu Mureș, profil electrotehnică.

Ulterior, am urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca.

Totuși, am realizat că visul meu din copilărie a fost să devin profesor.

Astfel că, am urmat cursurile Facultății de Filologie, specializarea română-engleză din cadrul Universității Petru Maior din Târgu Mureș, apoi un master în Istoria și Sistemul Criticii Literare, devenind ulterior profesor de Limba și Literatura română.

Fac această profesie cu pasiune și drag de elevi și alături de ei, am căutat tot timpul soluții care să îi ajute în parcursul lor școlar.

Asta îmi doresc să te învăț și pe tine, ușurându-ți studiul pentru pregătirea examenului de bacalaureat la limba și literatura română.

 

Schimbă câteva obiceiuri și hai să pornim la drum fără să înveți pe de rost!

Învață cum să te pregătești pentru Bac, fără să tocești.

 

Abonează-te la MINICURSUL în care te îndrum pas cu pas cum să te pregătești simplu, eficient și într-un  timp scurt.

Dă-i un SHARE pe Facebook. 

Marketing by